Geacă de Damă din Piele de Miel Model...
Geacă de Damă din Piele de Miel Model...
Geacă de Damă din Piele de Miel Model...
Geacă de Damă din Piele de Miel Model...
Geacă de Damă din Piele de Miel Model...

Geacă de Damă din Piele de Miel Model Elena Bordo

Geacă de damă din piele naturală de miel nappa, în nuanța bordo, cu un croi ușor cambrat, guler tip cămașă, cu colț, și închidere cu fermoar metalic. Modelul Elena este proiectat și confecționat în atelierul nostru din Orăștie.

Personalizare

Nu uita să salvezi personalizarea pentru a putea adăuga în coș
  • opțional Max 250 car.
Mărime
  • 34
  • 36
  • 38
  • 40
  • 42
  • 44
  • 46
  • 48
Culoare
  • Bordo
1.190,00 lei
TVA inclus


Credit module tbi bank 3.3.5

308.14 Lei x 4 rate

 

Am proiectat modelul Elena pornind de la ideea de a reinterpreta geaca clasică din piele într-o formă feminină, actuală și ușor de purtat. Am păstrat liniile curate și eleganța modelului clasic, dar am ajustat croiul astfel încât să urmărească discret silueta, fără să limiteze libertatea de mișcare.

Pielea naturală de miel nappa, în nuanța bordo, îi oferă produsului o personalitate aparte. Este o culoare elegantă și profundă, suficient de expresivă pentru a atrage atenția, dar ușor de integrat în garderobă. Nuanța pune în valoare simplitatea modelului, cusăturile atent realizate și liniile constructive ale produsului.

Gulerul tip cămașă, cu colț, fermoarul metalic și cele două buzunare laterale oblice completează designul fără să îl încarce. Platca aplicată în partea din față și în spate, alături de cusăturile de fixare și aplatizare, are atât un rol funcțional, cât și unul estetic. Tocmai această atenție acordată detaliilor transformă o geacă aparent simplă într-un produs cu personalitate.

Croiul este ușor cambrat, iar gradul de ajustare variază în funcție de mărime, astfel încât modelul să avantajeze siluete diferite. Geaca ajunge până la nivelul șoldurilor și poate fi purtată cu pantaloni, jeanși, rochii sau fuste. Pentru noi, farmecul modelului Elena stă în simplitatea sa elegantă: este una dintre acele haine din piele care nu depind de un anumit trend și pot rămâne în garderobă mai multe sezoane.

Modelul este realizat în mare parte la comandă, în atelierul Geronimo din Orăștie, și poate fi personalizat, în limita posibilităților tehnice, în ceea ce privește lungimea produsului și lungimea mânecilor.

Detalii despre produs

  • Lungimea produsului, măsurată pe mijlocul spatelui, este de 54 cm pentru mărimea 34. Lungimea crește cu aproximativ 0,4 cm de la o mărime la alta, pentru păstrarea proporțiilor produsului.
  • Lungimea mânecii, măsurată de la capul mânecii până la terminație, este de 61 cm.
  • Croiul produsului: ușor cambrat.
  • Lungime: până la nivelul șoldurilor.
  • Închidere: fermoar metalic.
  • Guler: tip cămașă, cu colț, realizat din piele nappa.
  • Buzunare: două buzunare laterale oblice.
  • Greutate aproximativă: 1 kg.
  • Mărimi disponibile: 34–48.
  • Modelul din fotografii are înălțimea de 174 cm și poartă mărimea 36.
  • Căptușeală: 100% viscoză.
  • Produs proiectat și confecționat în România.

Pentru dimensiuni mai mari sau pentru personalizarea lungimii produsului și a mânecilor, ne puteți contacta pe WhatsApp la 0748 209 999.

Materia primă folosită

Geaca este confecționată din piele naturală de miel nappa, o materie primă apreciată pentru moliciune, flexibilitate și greutatea redusă. Am ales o piele plăcută la atingere, care permite realizarea unui produs confortabil și ușor de purtat.

În timp, pielea naturală se adaptează formei corpului, iar geaca capătă o așezare tot mai personală. Suprafața poate prezenta variații fine de textură sau nuanță, caracteristice pielii naturale, care nu reprezintă defecte, ci elemente ce oferă unicitate fiecărui produs.

Produsul este dublat cu o căptușeală din viscoză, moale și plăcută la purtare. Datorită construcției și greutății reduse, modelul Elena este potrivit în special pentru primăvară și toamnă, dar poate fi purtat și în zilele mai blânde ale sezonului rece.

Calitatea Primează

 

Pentru a realiza produse de calitate superioară în atelierul nostru din Orăștie, ne asumăm costuri suplimentare în ceea ce privește costurile materiei prime, consumurile de materii prime și timpii de confecționare:

·         Produsele noastre sunt încadrate doar în zonele cele mai calitative ale pieilor/ blănii, se evită toate defectele de material sau zonele de slabă calitate. Acest lucru generează un consum mai mare de material, o diminuare a profitului, dar o creștere exponențială a calității, rezistenței și a aspectului final al produsului.

·         Folosim doar materii de calitate superioară, ce rezistă atât solicitărilor mecanice, la rupere, frecare, etc., cât și celor termice. Acest lucru înseamnă un cost de producție ridicat, dar rezultatul final este unul impecabil.

·         Produsele noastre au finisaje suplimentare ce le oferă, după caz, proprietăți de impermeabilitate, rezistență la frecare, rupere.

·         Produsele noastre pot avea la suprafață o peliculă specială ce le oferă atât proprietăți de impermeabilitate, cât și de un aspect estetic pestriț, sidefat, mat, etc.

·         Toate produsele noastre sunt realizate conform dimensiunilor din fișa tehnică, iar la final sunt verificate dimensional. Avem un control al calității foarte strict, atât la finalul fiecărei faze, cât și la finalul fluxului. Nu permitem ca produsele noastre să nu fie conforme, impecabile cu solicitările clienților.

·         Noi lucrăm pe principiul calitate, nu cantitate. Cusăturile noastre, tighelele și asamblările sunt făcute în acest principiu, nu permitem cusături strâmbe, de distanțe variabile.

·         Ambalarea se face în saci special proiectați pentru a proteja produsele.

8 alte produse în aceeași categorie:

Product added to wishlist

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura o experiență excelentă pe site-ul nostru, pentru a analiza traficul și pentru a vă afișa reclame relevante pentru produsele noastre. Puteți accepta toate cookie-urile sau le puteți refuza (cu excepția celor esențiale). Pentru mai multe detalii, consultați politica de utilizare cookies.